În România, au murit “abia” 1080 de oameni în 2 luni. În Italia, cifra asta era adesea pe zi.

Sunt est-europenii mai tari în față COVID-19? Sunt românii un neam ales? Nu știu dacă sunt un neam ales, dar știu sigur că românii vor rămâne la fel de proști și după COVID. 1080 de oameni aflați sub pământ nu sunt un prilej prea mare de tristețe pentru cei ce nu fac parte din familia decedaților, pentru ei nu există un gând de compasiune, fiindcă în românica, dacă nu ti s-a întâmplat ție, nu contează. Spre deosebire de cei aflați sub pământ, România rămâne la pământ.

Sistemul medical e la fel de mizerabil ca și acum două luni și nu sunt semne că această criză imensă va însemna o redesenare a strategiilor de investiții în sănătate.

Sistemul politic e la pământ, era și va rămâne. Politicienii, indiferent de partid, își doresc să fure cât mai mult, mint la fel de mult, singură diferența e că acum mimează implicarea parcă puțin mai bine. Da, lipsa de responsabilitate a clasei politice și ignoranța votanților au rămas intacte.

Crezul țării rămâne la fel. La pământ. Nu ne-a marcat această dramă, nu ne-a modificat mentalitatea în esență, după COVID, nu vom deveni poporul ambițios, dornic să își recunoască greșelile, să își estimeze calitățile și să își propună țeluri înalte pentru viitorul țării.

Pentru că nu ne-a durut prea tare izolarea, pentru că am fost norocoși să avem puțini morți, am tratat și această criză ca pe un concediu superb, cu niște limitări, e adevărat, dar tot concediu se cheamă că am avut: plin de glume peste tot, grătare (am făcut cred că vreo 20 de grătare în 60 de zile), și, tipic românilor, parcă ne-am plictisit și de concediul asta.

Am înlocuit “capul plecat, sabia nu-l taie” cu “mergem înainte, ce să facem, tot o fi cumva… “.

Cum să se repare un popor care crede că “nu mai ne facem bine”?