Cu cât mai inteligentă e o femeie, da, chiar și măsurându-i IQ-ul, cu atât mai scăzut este coeficientul său de inteligență emoțională. Și asta se traduce pe șleau într-un pattern: cu cât e mai inteligentă, cu atât mai greșite vor fi alegerile sale în dragoste.
Inteligența emoțională e puterea de a conștientiza, controla și manifesta emoțiile personale, respectiv de a gestiona relațiile interpersonale într-un mod eficient și empatic.
Iar o femeie inteligentă are mari șanse să se apropie de trendul general al femeilor inteligente ce ratează în iubire: divorțează sau are aventuri care îi sporesc nefericirea și nu face copii.
Autocunoașterea, stăpânirea de sine, managementul relațiilor, toate astea sunt capitole la care, deși inteligentă, femeia cu IQ ridicat sau femeia de succes e corijentă. Pur și simplu nu reușește să se despartă de stupidul obicei al hiperanalizarii înțelesurilor și motivațiilor unei relații existente, distrugându-l psihic pe bărbat, privindu-l de sus, fără să admită că au propriile vulnerabilități emoționale.
Trist este că femeile inteligente ies rar din propria capcană. E imposibil de-a lungul unei vieți să îți crești IQ-ul cu mai mult de 15%, dar EQ-ul, inteligența emoțională, nu cunoaște bariere. Te poți dezvolta emoțional la orice vârstă și la orice vârstă poți începe să te resetezi.
Asta nu înseamnă că femeile care au relații trainice și fac copii sunt proaste. Înseamnă că ele au ajuns la acel grad de autocunoaștere în care pot să îi transmită clar partenerului ce își doresc de la relație, de la viață, de la el, înseamnă că au mai multă flexibilitate și mai multă inițiativă, înseamnă că se mint pe ele însele mai puțin.
