și, într-o zi, afli ca mine, când îți trece copilăria, că nu unul, ci ambii părinții tăi au crescut la casa de copii. casă de copii… mereu m-a amuzat acest termen infect pentru o închisoare ilegitimă. mama și tata sunt născuți în 1951. tata a fost aruncat pe niște scări, mama a fost luată cu duba ambulanței. sunt eu și am 11 ani. și îi întreb: și cum era mama, și cum era tata? păi, cum să fie? când? de Crăciun, mai, mamă. de Crăciun primeam o felie de portocală, mare lucru, căci murise Stalin. apoi, dragule, noi nu ne întrebam. că nu știam. învățam, mâncam, dormeam, ne gândeam, câteodată ne gândeam mai mult. tată, îl întrebam eu în 1986, ai avut jucării? (nici eu nu aveam prea multe, dar aveam un pistol comunist cu pompă, un șah chinezesc cu bile). nu aveam. tată, și ce făceați când erați mici? învățam, aveam activități. mama, te-a bătut cineva? nu. mama, te-ai gândit la mama ta? pauză. tată, tu ai avut mămică? pauză. puiule, vrei să îți citesc o poveste? tată, ai avut stilou? și eu vreau un stilou cu cerneală cu biluțe. nu are tata, că-s din germania, noi nu avem, dar să știi că și stiloul tău e bun, să știi că tata nu a avut nici asta. tată, îmi iei un pif? și tată pula, nu știa ce să zică în 1986, dar, într-o zi, în prima zi de vacanță de iarnă, a venit cu un celofan plin de zăpadă în care era un pif cu surpriză. de unde l-a făcut rost nu știu. știu că l-am desfăcut și înăuntru era o surpriză, o minge tare care sărea tare și mirosea a germania. am citit totul. nu înțelegeam nimic. pif îi zicea pisicii “t’es con, toi?” și, pentru că nu înțelegeam limba aia, așa am devenit olimpic la franceză.

____________________

în fiecare zi, tata se trezea tacticos la 6, și, fiindcă era deja surd la 35 de ani, dădea radioul Gloria tare să asculte știrile. din frigiderul frigid, scotea un dreptunghi de margarină și se prefăcea că, de fapt, făcea sandviciuri cu margarină și vegeta sau, mai avea rar, două felii micronice de salam. eu știam că nu vrea să pună mai mult, oricum nu îmi păsa, mie îmi plăceau ouăle. în fine, erau dimineți când fratele meu mai mic mergea la școală, iar eu eram de după masă. practic, mică casă de căcat îmi aparținea. mă trezeam tacticos și îmi dădeam EU drumul la radio, căci la 9 începea emisiunea “Răspundem ascultătorilor”. Mă durea în cur de scrisorile ascultătorilor. De la 9 la 10 făceam orice ca să nu îmi fac temele. Pe la 9 și 10, venea prima dedicație: pentru doamna Cosmina din Dorohoi, lasămitoamnapomiiverzi. știam tot. cântam, aveam microfon virtual, era perfect. din păcate, timpul meu de copil era limitat. Dumnezeu nu mă ajuta, căci emisiunea se termina prea repede, și la 10 nu mai puteam fute buha. Cu o lehamite pe care ți-o dă doar cancerul testicular, luăm partitura de vioară, vioara în mână, și începeam să îmi fac studiul. groaznic. nu prea puteam înșela. de ce? din cauza astrelor, învățam repede primele două pagini, însă nu puteam metempsihotic să ajung la final care, și el ,trebuia învățat. la 7 ani și un pic, mă regăseam într-o situație de maximă presiune.

____________________

la 11 fix, trebuia să mai copiez repede poezia pulii la română și niște 3 calcule mici la mate. o făceam. aveam o chestie: să termin totul la 11.59 când, ca o girafă beată, mă așezam solemn lângă radioul Gloria și așteptam: este ora 12. cotele apelor dunării. ca un expert media ce aveam să devin, mă gândeam la vapoarele și barjele care depind de mine. într-unele, bine ascunse și nevămuite, era și un lot de banane mari și mustoase care ÎMI aparțineau și pe care le aduceam de pe budă, din anuarul statistic al anului 1971, tocmai din Ecuador, netrecându-le prin apele periculoase ale atlanticului jegos și capitalist. duceam în trei zile de căcare cam 15 paleți prin pacific și, prevăzător, cam 10 la sută îi aduceam pe atlantic unde, intram prin gibraltar, treceam de pirați pe care îi futeam în gură cu o flintă pe care mi-a luat-o mama de la magazinul Măgura, vorbeam cu Ildi, o prietenă de-a lui mama care fugise în Germania și care, dacă nu îmi reușea prin pacific, îmi aducea la sărbători în bagaj, cate TREI chile de banane numai ale mele. În altă fine, și, de la 12 la 12 și zece, verificam barjele: nu aveam încredere în ruși, mi-a zis tata. dar francejii erau mai altfel: și așteptam să îmi vină barjele. moldova nouă? disososon sontimetri, nivo probabli duuze santimetri. oravitzea: stasioner. galatzi, deusonsencantsantimetr isaccea stasioner. pula mea, din păcate, nu puteam să fut buha și mai mult, la și 10 trebuia să fiu la școală că se suna și aveam citire, și forțele ruse mă futeau la tulcea, unde la catrvenduz santimetr pula mea mi se bloca transportul eram atât de supărat munceam un an de zile să îmi aduc un căcat de 3 tone de banane să ce? să le dau în orășelul meu mic la 4 lei pe chil și o tonă la familia mea și de banii aia să îmi iau un artex alb, 15 pachete cu abtibilde cu maradona și o minge de bascheți shpalding de la magazinul sportul, minge care stătea de un an in vitrină și nu o lua nimeni că era 390 de lei și mirosea a vacă.

de aia, zic.