Această perioadă de izolare e un prilej nimerit pentru mine și cei cărora cu adevărat le pasă de încălzirea globală să ne reaplecăm asupra problematicii gazelor emise prin flatulențe sau, mai exact, a flatulențe emise prin cur.

Sunt și eu de multe decenii preocupat de importanța bășinii în evoluția lumii, bășînă pe care mass media o repudiază că subiect din rațiuni economice.

Cred cu tărie că bășinile românilor sunt la fel de importante ca achizițiile de avioane militare astfel că pericolul bășinilor ar trebui inclus pe agenda CSAT cât mai curând.

Însă nu trebuie să ne pripim. Bășina are mulți frați și surori, nu discutăm aici doar de pericolul terorist al flatulenței.

Bășina e ca și șpaga la români. Te-ai născut cu ea, te obișnuiești cu ea, nu poți renunta la ea.

Împreună cu niște cercetători temerari, nu îi voi numi fățiș ca să nu devină țintele Mossadului sau CIA-ului, am dezbătut încă de acum 25 de ani problematica gazelor emise prin sfincterul anal de către omenire, estimând încă de acum câteva decenii că avem de a face cu un pericol enorm.

Temele noastre de cercetare au acoperit o vastă arie de acoperire a bășinii, iar cercetătorii au fost dintre cei mai avizați: profesori de sport, de filosofie, de istorie, de muzică.

 

În curicula științifică underground se disting câteva genotipuri ale bășinii:

 

– Bășina (Aerius Vulgaris) – care dă și numele ordinului

-Vântul (Aerius Discretus)

– Flatulența (Aerius Urbanus)

– Pârțul (Treningae Bassinae)

– Fâsâiala (Scholastica Bassinae)

 

Le voi descrie pe toate, așa cum au rezultat din cercetările mele îndelungate si ale colegilor mei:

 

– Bășina (Aerius Vulgaris) – care dă și numele ordinului, este mama tuturor gazelor ieșite prin orificiul anal. Bășina există încă de la crearea Omului, dar Dumnezeu nu a știut ce face când i-a dat Omului și acest magic talent de a se băși. Prima evidență a importanței bășinii a fost când Adam i-a spus Evei să îi facă un rachiu de mere, iar când Eva l-a refuzat, căci avea programare la epilat, Adam i-a zis-o franc: “I-auzi, ce bășini în cap ai!”.

Bășina a avut de-a lungul secolelor roluri istorice, a contribuit la simfonii, a fost precursoarea petardelor de azi, a cauzat incidente diplomatice, a creionat meșteșuguri.

De exemplu, bășina de bucătar. Specie foarte interesantă a bășinii vulgare, ea apare undeva în jurul amiezii, pe neașteptate, ca Iisus cel mântuitor, după două ore în șir de crampe ale doamnei Aurica, bucătăreasă de la cantina fabricii de componente auto din Sebeș. E cald în bucătăria cantinei și toată lumea trebăluiește: Dorina taie ceapă, Lia taie morcovii, Monica dă pe răzătoare varză pentru salată. Miroase a legume proaspete, e ceață din cauza aburului scos de oalele de ciorbă puse la făcut pe aragazul industrial. Iar Aurica știe: acesta e momentul cel mai bun pentru o bășină. Ceea ce până atunci fusese doar un tremolo al intestinelor, se transformă într-un staccato gazos, discreeeet, care își face loc printre bucile grase și transpirate ale Auricai, căutând izbăvirea. Aurica s-a bășit, dar pe fața ei nu e loc de grimase. Nu trădează decât lăuntric orgasmul sufletesc al eliberării bășinii. Iar apoi cade trăznetul. Bășina explodează aromatic, cum explodează artificiile cu tempomat, acoperind instantaneu miasmele gastronomice ale bucătăriei. E clar, cineva s-a bășit, își spun toatele colegele, dar cine? Că eu nu am făcut-o încă. Ca niște Agatecristii se supsoneaza una pe alta, distingând cu nasul lor fin toate subtilitățile bășinii: notă de bază, sarmale cu păsat borhotite, notă de mijloc, salam de Sibiu prăjit cu Muștarila și iahnie cu usturoi, notă de sus, bere Albacher. Hmmm, greu de ghicit, dar duhoarea este de campionat mondial. Iată o mică dramă cauzată de bășină.

Bășina de zugrav este alt dăunător caracteriologic care încurcă enorm eficiența în această meserie. De obicei, apare după o beție cruntă cu rachiu alb din șosete de miner stins cu bere Ciuc. Nu există mai mare catalizator de sulf și praf de criptonita ca berea Ciuc. Emitentul e mahmur și dă în silă cu lavabilă pe pereți. Deși a băut o bere deja și a mâncat niște parizer, deși s-a căcat că un tractorist dis de dimineață, parcă nu s-a “tocmit”, parcă lipsește ceva: o bășină. Însă e greu să tragi o bășină, DOAR O BĂȘINĂ, când tu te-ai căcat și nu ai lăsat nimic în urmă. Însă un zidar are resurse: undeva, la umbra ficatului, această centrală de la Cernobâl a corpului, zace o pungă prețioasă de sulfiți încă nebășită: prin mișcări discrete de aplecare, ea este adusă ca la jocurile de pinball fiiiiix lângă gaura curului și ținută într-o stare de echilibru de flapsurile rectale, într-un exercițiu de măiestrie meșteșugăresc de care doar zugravii sunt capabili. Abil ca un Spiderman, zugravul se ițește în spatele colegului său care fumează liniștit cu curul așezat pe o cărămidă de BCA și îi bășește una după cap cu viteză unui kalashnikov rectal. Efectul? Tot etajul râde și vine să evalueze bășina: unii zic că e doar sunet, alții zic că miroase destul de ok, cam de nota 8, alții zic că se putea mai bine, în fine, deși e ora 11, toți zic că e mai bine să ia o pauză și să bea o bere.

 

– Vântul – Aerius Discretus este un soi de COVID-19 al societății noastre moderne. Incisiv, amăgitor ca un aer boreal, vântul este folosit ca armă de ucidere în masă. Atunci când nu este accidental. Când este intenționat, el trebuie și poate fi asemuit cu un act terorist. Iată câteva exemple scurte: teroriștii care, știind să disimuleze vântul puturos și să îl controleze vrăjitorește, scapă o puturoasă abominabilă la ieșirea din lift, lăsând alți zece semeni să urce până la 8 în mirosul bășinii degajate; teroriștii care la un vernisaj de artă contemporană se bășesc lângă artist și apoi degajează lăsându-i pe admiratori și cunoscuții artistului să inspire cu nările fremătânde fetidul gazos expulzat; golanii care, într-un restaurant cu o budă unisex, știind că afară e coadă, se pișă relaxați și, la final, scapă un vânt demolator, care neutralizează zâmbetul domnișoarei cu sâni mari ce intră după.

Vedeți, oameni buni, câtă dreptate am că bășina trebuie inclusă in CSAT?

 

În cele ce urmează, o să mă refer la specialitatea de bășină pe care, pluserista isterica Oana Bogdan a adoptat-o instinctual la un moment dat ca piatră de temelie a devenirii sale: flatulența.

Flatulența a apărut normal, corect, pe băsănărie, că o necesitate, ca o rezultanta perfidă a urbanizării societății noastre. În era blocurilor, starbaxurilor, concertelor, nu mai puteam rămâne ca societate la nivelul de bășină. Flatulența este o dezvoltare modernă a bășinii, un iPhone al bășinii, un caffe latte al bășinii.

Flatulența este de departe cea mai academică dintre bășini. Foarte mulți posesori de doctorate trag flatulențe, în fine, modernitatea a adus posibilitatea absolut încântătoare ca și femeile să poată să se mândrească că se bășesc, atâta doar că acum e mai feminist (și mai corect) să spui: flatulez.

Flatulența a devenit un simbol al feminismului solid, căci, până acum, bășina era apanajul masculilor, femeile nu se puteau băși luminat, asumat, liber, erau ostracizate. Și poate cel mai bun exemplu al libertății rectale de expresie a bășinii moderne este flatulența vaginală.

Ea este cu adevărat dovada că societatea noastră a ieșit din Curul Mediu.

Existența flatulenței vaginale însă nu este lipsită de pericole. Există o problematică întreagă ce este în continuare evitată de marii cercetători. Nu și de noi.

În urma mai multor abordări practice, am stabilit primul lucru îngrozitor: flatulența vaginală sperie bărbații îngrozitor, semn al prejudecăților enorme, bărbați care dezvoltă o inexplicabilă idiosincrazie psihică în fața flatulenței vaginale. Să fie sunetul de vină?, am încercat să ne întrebăm în lungile sesiuni de brainstorming făcute cu colegii mei kanceologi. Adevărul ne-a zdruncinat teribil: explicația reală pentru care bărbații se tem inconștiental de flatulență vaginală este micimea penisului din dotare în raport cu cavitatea vaginală. IATĂ adevărul pe care nu îl veți vedea pe CNN sau în National Geographic. Un penis mic, chiar si zglobiu, care nu poate acoperi/umple o cavitate vaginală mare (la noi, în orașul meu de baștină, sindromul este cunoscut sub numele “are pizda cât găleata“), generează o forță de intruziune a aerului care, având volum, încearcă și reușește să exhausteze propriul volum în afară creând straniile sunete ale flatulenței vaginale. 

 

Pârțul (Treningae Bassinae) este mai puțin dăunător. Pârțul e așa, o chestie, ca flegma, poți să îl dai pe cur oricând, în timpul unei plimbări, la mall, la coadă la Electrica, pârțul e că un bișon maltez, e pentru relaxare, dar nici nu e bășină.

 

– Fâsâiala (Scholastica Bassinae) este bășina celor aleși, a elitelor societății. Fâsâiala de soprană este definitorie pentru acest ordin. Fiindcă sopranele, dragii mei, nu se bășesc, se fâsăie. Între bucile lor albe și epilate, se creează muzică, bucile devin un diapazon organic care modelează fâsâiala în sunete pe orice octavă. Muzicalitatea fâsâielii anale poate duce și la subtilități precum alterarea sunetului în diez sau bemol sau chiar triolet, cu 3 sunete distincte: fa-sol-la.

Iată, dragii mei admiratori și hateri, cât de complexă e problema bășinii în societatea românească și cum repudiem dezbaterile pe tema bășinii, deși toți o practicăm.

 

O să închei cu un cântec ardelenesc de dinaintea războiului de Independență, singură doină în care bășina apare recurent, semn al luptei Transilvaniei pentru afirmare:

“S-o dus odată un om sărac la domnul poticar (doftor – n.r.)

Să cumpere bășini de urs pentru doi creițari.

Mai du-te-n pcizda mâne-ta, îi zice domnu’ poticar

Că nici ursu nu bășește când vrei dumneata“.