La dicţionar, scrie ca morala e un ansamblu de norme nescrise care reglementează comportarea oamenilor în societate, exprimând obligațiile lor unii față de alții, față de colectivitate, de patrie. Doar că eu nu mai sunt de acord cu o mare parte din arhitectura acestei definiții. Chiar şi pentru simplu fapt că acest set de norme a cam început să fie scris: în manuale, în studii de psihologie, chiar legi.
Dar azi o să discutăm despre moralitatea copiilor noştri. Căci şi ei au un sâmbure de moralitate şi depinde foarte mult cum transformăm sâmburele în copac.
 
Sensul moralităţii în cazul copiilor se dezvoltă într-un mod stereotip şi se bazează pe principiul fundamental al justiţiei.
 
Un nene pe nume Lawrence Kohlberg a descoperit că răspunsurile date de copiii de diferite naţionalităţi şi vârste sunt relativ congruente cu diferitele stadii de dezvoltare morală. Pe care un alt nene le-a intuit, se numea Piaget.
Unii psihologi au afirmat că, în general, copiilor le sunt nefamiliare marile dileme morale folosite şi că ar putea da răspunsuri mai mature dacă aceste probleme le-ar fi ceva mai familiare. Alţii au subliniat că accentul pus pe justiţie face ca teoria lui Kohlberg să fie inerent sexistă din cauza faptului că anumite calităţi care tradiţional definesc „bunătatea” femeilor cum ar fi grija pentru semenii lor sunt valorificate slab pe scala lui valorică.
Lawrence Kohlberg a studiat dezvoltarea morală prezentându-le copiilor dileme morale care presupuneau un conflict între două sau mai multe principii morale.
El şi-a clasificat participanţii după nivelul de dezvoltare morală pe baza unei raţiuni a răspunsurilor pe care aceştia le-au dat. Kohlberg a identificat trei niveluri de dezvoltare morală fiecare dintre ele caracterizate de câte două stadii.
La nivelul întâi, copilul simte ce este bine şi ce este rău în funcţie de un criteriu: dacă este pasibil de pedeapsă sau nu. / E foarte clar aici pentru el că, dacă mai loveşte câinele cu piciorul în burtă , va fi pedepsit.
La stadiul doi devine pentru ei important ce vor alţii şi ce le aduce o recompensă sau nu. / Părinții vor să nu mai mâncăm atâtea dulciuri. Dar dacă tu mănânci și îmi dai și mie, e ok, nu va afla nimeni.
La nivelul trei, ideea de bine este dată de ceea ce îi mulţumeşte pe alţii şi îi ajută pe ei, aici copiii descoperind că există beneficii, dacă ești cuminte sau “bun”. Morala începe să se reflecte în vederile “societății”, chiar dacă ea este compusă deocamdată din bunici sau mătuși sau vecini. Desigur, aici putem discuta o sută de ani despre cum viziunea “societății” poate influența moralitatea copilului și în ce sens: când societatea poate fi cea din Bolintin Vale, în țigănie, eo viziune, dar societatea poate fi doar mama ta divorțată, depresivă și izolată… Sau societatea poate fi frăția baptistă care te înconjoară și te aproba apaludând când ești “moral”.
La nivelul patru de edificare morală a copilului intervine, în mod incredibil, respectul faţă de autoritate. Când cineva încalcă o lege, este greșit din punct de vedere moral, i se spune. Și ni se spune, căci cei mai mulți maturi rămân la acest stadiu toată viața lor. În numele unui ideal – “să avem o țară ca afară, ca în Occident” – începem să dezvoltăm respect față de autoritate. Însă cât de “moral” este acest respect și cât e impunere? E de discutat.
 
În acest stadiu însă, copilul începe, chiar dacă superficial, să înțeleagă rolul instituțiilor de forță: “vine poliția și te ia”, adeseori părinții neexplicându-i dacă a comis o ilegalitate sau nu prin faptul că nu fost cuminte și că a spart vaza.
La nivelul cinci, copiii înţeleg că, deşi, în general, regulile trebuie respectate, există situaţii în care prevalează decizia mai multor indivizi. Mai mult, învață să se conformeze ei, prin compromis, căci e decizie majoritară: dacă fugim de la mate, fugim toți, nu doar jumate. Să nu ii luați de fraieri pe copii la acest stadiu. Și voi sunteți extrem de mulți cei ce va supuneți majorității: se numește democrație. Însă niciodată nu suntem pregătiți să ne întrebăm: care e stadiul de compromis până la care poți să accepți democrația? Kinky, isn’t it?
La stadiul şase, cel mai de sus nivel, acţiunile sunt determinate de principiile etice în raport cu propria alegere, cum ar fi justiţia, egalitatea şi respectul pentru demnitatea umană, valori universale care sunt dezvoltate prin reflecţie. Iar aici, cand intră creierul nostru cu adevarat in pită, lucrurile se complică. Copiii sunt însă aici obligați să “tocească” aceast stadiu al moralității. Îl acceptă precum ora de logică predată prost din care nu înțeleg nimic. 
Însă, mai târziu, oamenii care si-au construit moralitatea până la acest stadiu se lovesc de o mare dilemă.
În viziunea asta, Legile sunt valabile numai în măsura în care acestea sunt fundamentate în dreptate. Ce te faci când angajamentul față de dreptate poartă cu el o obligație paradoxală: aceea de a nu respecta legi nedrepte?!
Să vă gândiți și la acest subiect când va creșteți copiii. Nu numai dacă mănâncă bio și dacă și-au spus rugăciunea e important.