Și dacă tot s-au împlinit 75 de ani de la mizeria numită World War 2, am primit o recomandare de carte acum o lună, recomandare pe care o repasez către voi.
Keith Lowe e un istoric de 50 de ani din Manchester cu un alt hit editorial despe devastarea Hamburgului. În cartea Continentul Barbar, Lowe se ocupă de o felie temporală nebăgată în seamă de prea mulți dintre noi: anii de la sfârșitul războiului și până la începutul reconstrucției, o perioadă ca o gaură neagră în care un întreg continent istovit de foamete și moarte a continuat să omoare. Războiul civil, răzbunarile, execuțiile celor care pactizaseră cu dușmanul, toate au contribuit la încă câteva sute de mii de morți. Morți inutile.
Lowe e dur cu tot ce evocă, dar o face într-un fel echilibrat arătând apetența pentru crimă a nemților, dar și ororile provocate de americani și britanici, la fel de abominabile. Sunt povești incredibil de triste în această carte de istorie, povești despre violuri, degradare morală, foamete, despre lecțiile vieții și morții, lecții neînțelese de vreme ce, de exemplu, după lagărele nemților, sovieticii și polonezii au înființat noi lagăre.
Cel mai mult m-a atins o altă perspectivă a lui Lowe care vorbește despre o întreagă generație de copii născuți din violuri, atât de multe au fost, sau de copii fără tați, atât de mulți au murit.
