Așa, de la depărtare, Campbeltown e un soi de Beclean pe Someș, da’ nu chiar cât el, cam la jumate. Așa, de aproape, localitatea asta e considerată “protected region” de către guvernul britanic și una dintre cele 5 regiuni distincte de producție a whiskyului din Scoția. Erau vremuri glorioase acum câteva zeci de ani pentru Campbeltown, care se declarase la un moment dat, cu un tupeu pe care ți-l da doar tradiția, capitala mondială a whsikey-ului. Dar le-a trecut repede. Criza și prohibiția le-au dat un pumn în gură scotienilor din Campbeltown încât azi mai stau în picioare doar 3 distilerii: Glen Scotia despre care o să vă vorbesc azi, Springbank și Glengyle.

Nu că ar trebui să va intereseze, Glen Scotia datează din 1832, an în care rușii ofereau Țării Românești și Moldovei primul regulament organic, un soi de lege de guvernare, atât de proști eram.

Azi, are o capacitate de 600 000 de litri, dar ar fi putut să moară ca afacere de multe ori în ultimele 2 secole. Că atâta are, 2 secole de viață.

Faptul că încă mai stă în picioare se datorează unor băieți cu bani care au preluat-o când era să moară și i-au dat sens. Ei se numesc Loch Lomond Group și sunt unii dintre cei mai grei smardoi proprietari de rare brands în industria single malt. Nu premium, că îi doare în cur de premium, ei vor doar ce e premium și rarest.

Loch Lomond a băgat bani în Glen Scoția atât de mulți încât distileria a ajuns azi să fie operată de doar 9 oameni. Dar face bani cât casa. Că, v-am zis, scoate 600 000 de litri pe an.

Băieții s-au gândit ce să facă cu ea și cum să o optimizeze, că și aici e o chestie de portofoliu, de ce faci mai bine. Și au decis:

  • Double Cask – 46% ABV
  • 15 Year Old – 46% ABV
  • Victoriana – 51.5% ABV
  • 18 Year Old – 46% ABV
  • 25 Year Old – 48.8% ABV

Pentru cei ce se mai pricep puțin, să remarcăm nivelul high al alcoolului din cele 5 varietăți păstrate. Mult, nene, peste 46 %, dar nu e mult dacă ținem cont că, în epoca victoriană, când The Scotia a început, așa erau single malt-urile, susțin documentele. Și asta vrea să păstreze Loch Lomond. Ideea de atunci.

Whisky-ul din sticla din poză e aspru, dar doar ca să îți dea bună ziua, așa, de la înălțimea unui highland-er cu 200 de ani de viață în curând. În rest, e ca un scoțian beat. Nu știe ce glume să îți mai zică.

Să îți zică despre atingerea sărată din el? Să îți povestească cât a zbierat în butoaie de stejar american, 15 ani, cât tu ascultai van Buuren și alte mizerii sau te căsătoreai? Să îți arate toate șmecheriile lui? Ține-l în gură și începe să îți facă rewind la epoca victoriană când băieții beau whisky tare, nu își tăiau părul pubian și nu se dădeau pe bile cu creme hidratante. Băbornița de Victoria a trăit mult și a domnit enorm – 64 de ani, de îi ziceau ăștia prin ziare “bunica Europei”. E unic să treci printr-un secol și să zică ăștia despre tine “perioada victoriană”, atât de mult a influențat Victoria TOTUL, făcând din Imperiul Britanic cea mai tare construcție imperialistă, ca mărime și ca geografie, din toate timpurile. Sub Imperiul Britanic, stă Genghis-Khan, dar Victoria, la moartea ei, avea sub cur 28 de colonii.

De aia, mai sus, în portofoliul Glen Scotia, veți găsi și un single malt intitulat Victoriana, un omagiu pentru cea mai coioasă regină a Insulelor Britanice. Despre Victoriana vom discuta, vorba teleenciclopedica, într-un alt episod.

PS: E spre 280 de lei.